Cum isi pot deconta politistii cheltuielile de asistența juridică:
În urma creșterii cazurilor în care polițiștii erau chemați în judecată pentru fapte pretinse în timpul serviciului, în iulie 2017, Legea 360/2002 a fost modificată prin OUG 53/2018 pentru a extinde cazurile în care aceștia beneficiază de asistență juridică.
Art. 28 alin. 1
Polițistul are dreptul la:
o) Decontarea cheltuielilor juridice pentru procese penale și/sau civile inițiate împotriva sa pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în cazuri de ultraj, conform ordinului MAI.
Din 2017 până în prezent, MAI nu a asigurat corespunzător asistența juridică pentru angajați, deși unitățile MAI aveau obligația să încheie contracte cu avocați pentru acest scop, conform OMAI nr. 9/2009. Această obligație nu a fost respectată, inclusiv la nivelul MAI și IGPR.
După multiple interpelări, în final, pe 26.08.2024, a fost publicat OMAI nr. 139/2024, care reglementează condițiile de decontare a cheltuielilor juridice. Polițistul poate solicita decontarea dacă sunt îndeplinite două condiții:
• Există un proces penal și/sau civil împotriva sa pentru fapte săvârșite în timpul serviciului, sau un proces penal în care este victimă a unui ultraj;
• Cererea de decontare este depusă în termen de maximum 3 ani de la efectuarea cheltuielilor.
Decontarea se face în limita unui plafon egal cu câștigul salarial mediu brut, stabilit la data încheierii convenției. Dacă se constată vinovăția polițistului prin hotărâre definitivă, acesta trebuie să restituie sumele decontate.
Pentru mai multe informații ne gasiti pe www.sndecus.ro
#politie
... See MoreSee Less
0 CommentsComment on Facebook