Absolvenții școlilor de poliție sunt primii care poartă noua uniformă

uniforma

După multe dezbateri și discuții în contradictoriu în ceea ce privește noul design al uniformelor, lucrurile s-au rezolvat.
Noile uniforme sunt deja purtate de tinerii polițiști absolvenți ai școlilor de poliție, promoția 2022.

„Vă promitem, dar nu ne ținem de cuvânt”

În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență în componența „Reformei sistemului public de pensii” este ridicată și problematica indemnizațiilor/ pensiilor speciale. O problemă mult discutată și devenită controversată în

Ajutor pentru pensionarii cu venituri mici

A fost publicat cadrul legal pentru acordarea unui ajutor financiar în luna iulie a anului 2022, în valoare de 700 de lei, pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul

Liderii SNPR DECUS la Agnita

Gabriel Ivanov – Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS împreună Cosmin Pastor, vicepreședinte pentru administrația publică locală s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, în Orașul Agnita judetul Sibiu,