Se reiau negocierile privind Contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual

Mâine, 13.09.2022, vor fi reluate negocierile, la nivel de grup de unități, privind Contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual.

Până în acest moment, negocierile au fost blocate din cauza faptului că reprezentanții M.A.I. nu au fost de acord cu acordarea unei zile libere plătite cu ocazia zilei de naștere.

La întâlnire vor participa Florin Vîlnei, Președintele SMART LEX și Gabriel Ivanov, Prim-vicepreședinte SMART LEX și Președinte SNPR DECUS.

Situație ciudată la ITPF Timișoara

“Folosiți aerul condiționat în mașină? Sunteți buni de plată!”Cam așa stă situația la ITPF Timișoara atunci când vine vorba despre mașinile de serviciu conduse de angajați. Președintele SNPR DECUS, Gabriel

Dispoziția de sancționare a fost anulată de IGPR

Încă un meci câștigat de SNPR DECUS

În pofida promisiunilor și angajamentelor de reformare a Poliției Române, mobbingul (hărțuirea profesională la locul de muncă) este încă foarte prezent în actul managerial al unor pseudo-șefi ai unităților și