Ședința Consiliului Național Tripartit – 4 iulie Astăzi…

📍 Ședința Consiliului Național Tripartit – 4 iulie

Astăzi a avut loc o nouă reuniune a Consiliului Național Tripartit, cu participarea premierului Ilie Bolojan, a vicepremierilor, miniștrilor și a reprezentanților confederațiilor sindicale și patronale.

🔹 Tema principală: pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, cu accent pe impactul economic și social al acestuia.

👉 Reprezentanții sindicatelor au subliniat că nu sunt de acord ca principalele măsuri fiscale să afecteze în special salariații și pensionarii cu venituri medii și mici.

🗣️ În cadrul ședinței, confederațiile sindicale au prezentat propuneri concrete:
• Creșterea plafonului pentru acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță la salarii brute de până la 8.000 lei (față de 6.000 lei în forma actuală).
• Majorarea contribuției angajatorului la asigurarea pentru muncă la 5%, cu o reducere corespunzătoare pentru angajați – măsură ce ar compensa creșterea TVA.
• Eliminarea subvențiilor pentru partide, așa cum sunt prevăzute în prezent în Legea 334/2006.
• Inițierea negocierii unui Contract Colectiv de Muncă la nivel național, esențial pentru stabilitatea pieței muncii.

📅 Luni, 7 iulie, Guvernul își va asuma acest prim pachet de măsuri în ședința Parlamentului, urmând ca în data de 8 iulie, acestea să fie discutate la reuniunea ECOFIN.

🔄 Premierul a anunțat că la finalul lunii iulie va urma un al doilea pachet de măsuri, necesar pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR și deblocarea fondurilor europene din cererea de plată #4.

🤝 Totodată, confederațiile sindicale și patronale au fost invitate să participe activ la elaborarea următoarelor pachete de măsuri.

📌 În toamnă, Guvernul va propune o a treia OUG, dedicată resursei umane, care nu va presupune doar reduceri, ci și angajări acolo unde există un deficit clar de personal.