Împreună suntem mai puternici!

📢 Împreună suntem mai puternici!
Dragi colegi,

Astăzi a avut loc o întâlnire importantă între cele cinci confederații sindicale din România: CNSLR FRĂȚIA(Sindicatul National DECUS), Cartel Alfa, BNS, CSDR și Meridian. Motivul? Măsurile anunțate de guvernul Bolojan, care afectează direct drepturile și veniturile lucrătorilor, sub pretextul reducerii deficitului bugetar.

Printre aceste măsuri se numără deja cunoscuta Ordonanță de Urgență privind personalul plătit din fonduri publice, pregătită „noaptea, ca hoții”. Din păcate, această ordonanță se află încă pe masa Guvernului.

✊ Ei au decis:
✅ Acțiune comună la nivel național
✅ Listă unică de revendicări
✅ Plan de acțiuni coordonat

S-a trimis o solicitare oficială către Primul Ministru pentru o întâlnire de urgență. Dacă nu va exista un răspuns, vom apela la Președintele României pentru mediere.

📆 În plus, federațiile din învățământul preuniversitar – FSE “Spiru Haret” și FSLI – au anunțat acțiuni de protest în zilele de 9, 10, 14 și 15 iulie, în fața Guvernului, Parlamentului și partidelor politice. Confederațiile sindicale vor susține aceste acțiuni, cu excepția zilei de 9 iulie, când organizarea va fi asumată de cele două federații.

🔜 Se preconizează că pe 15 iulie Guvernul Bolojan va încerca să-și asume în Parlament un pachet dur de măsuri de austeritate. Federațiile și confederațiile se pregătesc să reacționeze ferm. De exemplu, atât FEDERAȚIA SMARTLEX , cât și Federația Sanitas am fost în ședință pentru a decide următorii pași.

🛑 Este momentul să fim uniți! Vă vom ține la curent cu planul de acțiuni și următorii pași.

#Solidaritate #DrepturileLucrătorilor #NuAusterității #UnitateSindicală #ÎmpreunăSuntemMaiPuternici

Postare din 27 July 2020

❓❓❓#DialogSocial???
🛑 Cu regret constatăm că partenerul de dialog social Centrul Chinologic Sibiu, în lipsa î/directorului și coordonat probabil de unele “minți luminate” care încă se consideră “mana…