Și în acest an, după cum s-a stabilit în 2022, cadrele…

Și în acest an, după cum s-a stabilit în 2022, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti ce-și desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor beneficia, în cazul muncii suplimentare care nu poate fi compensată cu timp liber, de o creștere cu 75% a soldei sau a salariului de funcţie. Acum, printr-un proiect de ordin pus miercuri în dezbatere publică, MAI vrea să stabilească modul exact în care se va stabili majorarea salarială, inclusiv activitățile specifice pentru care se acordă aceasta.
Majorarea se poate acorda doar în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

Prin proiectul de ordin aflat în dezbatere, MAI stabilește acum regulile acordării acestei majorări salariale.

În primul rând, viitorul act normativ stabilește clar că personalul cu statut special este reprezentat de cadrele militare în activitate, poliţiştii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate din unităţile MAI.

📌Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin trebuie aprobat de către ministrul de interne și publicat în Monitorul Oficial.