“Lupul” incoruptibil

WhatsApp-Image-2022-07-07-at-3.43.03-PM

Un austriac, prins drogat la volan, a încercat să îl mituiască pe polițistul Cornel Sandu, zis “Lupul” de la Poliția Rutieră din Brașov. Omul legii a refuzat categoric cei 200 de euro dați de bărbatul de 35 de ani. Agentul de poliție a sesizat de îndată Serviciul Județean Anticorupție Brașov. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Felicitări pentru agentul de poliție Cornel Sandu, membru SNPR DECUS!

Vicepreședintele SNPR DECUS prezent în Maramureș

Cosmin Pastor, vicepreședinte pe probleme juridice, a fost prezent în mijlocul membrilor Organizației teritoriale Maramureș a SNPR DECUS.Cu această ocazie, Cosmin Pastor împreună cu Tudor Coman, vicepreședinte al Organizației teritoriale

La doar un pas distanță de prima grevă din MAI

Inițiate în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, negocierile Contractului Colectiv de Muncă pentru personalul contractual/civil din MAI au ajuns în impas. Asta pentru că reprezentanții conducerii au refuzat