După cum poate ştiţi, astăzi a avut loc o întâlnire…

#dialog_social

🛑 După cum poate ştiţi, astăzi a avut loc o întâlnire informală, anunţată iniţial a avea loc între Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela şi reprezentaţii federaţiilor din poliţie. Din motive (declarativ) obiective, ministrul nu a ajuns la întâlnire, astfel că din partea ministerului au fost prezenţi doar reprezentanţi ai #MAI (secretar de stat Bogdan Despescu şi şeful de cabinet Traian Berbeceanu).

Din partea Sindicatului #Decus a fost prezent Gabriel Nicolae Ivanov – vicepreşedinte Federaţia Sed Lex şi suntem în măsură a vă comunica faptul că nu sunt semnale de neachitare pe viitor a orelor suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale. ⚠️
De asemenea, transmitem că orice tentativă de scoatere a poliţiştilor de sub prevederile L233/2015 privind pensiile militare de stat se va lovi de vehemenţa noastră de împiedicare a oricăror “ajustări” ce contravin hotărârilor CCR şi directivelor UE, prin toate mijloacele legale de care dispunem!‼️

Ni s-a comunicat că urmează o întâlnire la o dată ulterioară între dl. ministru şi reprezentanţii sindicatelor. Sperăm ca măcar atunci să nu intervină nimic atât de important ca acum, încât problemele REALE ale angajaţilor să fie trecute la capitolul … “şi altele”.
We’ll just have to wait and see.

🇹🇩 @[100067374289350:2048:SNPR DECUS] – Demnitate, Onoare, Respect, Camaraderie

🇹🇩 SNPR DECUS – Demnitate, Onoare, Respect, Camaraderie

Sindicatul Național al Polițiștilor din România…

🇹🇩 Sindicatul Național al Polițiștilor din România @[100067374289350:2048:SNPR DECUS] urează tuturor sărbătoriților multă fericire, noroc, sănătate atât trupească cât și sufletească!
LA MULȚI ANI! 🇹🇩