COMUNICAT Poziția a Sindicatului Național al Polițiștilor…

🛑 COMUNICAT

Poziția #oficială a Sindicatului Național al Polițiștilor din România @[100067374289350:2048:SNPR DECUS], al cărui președinte sunt, vis-a-vis de incidentele generate de apariția pe șoselele României a unui autoturism înmatriculat în alt stat, precum și de acțiunile/reacțiunile factorilor de decizie din Poliția Română, este #următoarea:

🖋️ Voi solicita, în numele sindicatului și al polițiștilor pe care-i reprezint, dispunerea de cercetări interne, OBIECTIVE, cu privire la modul în care s-a gestionat din punct de vedere managerial situația creată de apariția pe teritoriul României, oprirea și scoaterea din circulație a autoturismului înmatriculat în Suedia cu nr. “MUIE PSD”.

Fac această solicitare din cauza faptului că transmiterea de către Direcția Rutieră, prin dl. director Florentin Brăcea, a adresei nr.283772/28.07.2018 privind identificarea autoturismului mai sus menționat, urmată de oprirea în trafic a acestuia și întocmirea unui dosar penal conducătorului auto pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 334 alin. 4 Cod penal, au fost interpretate în spațiul media, cât și de opinia publică, ca fiind acțiuni comandate politic.

Acțiunea de oprire și sancționare a conducătorului auto a generat reacții negative din partea unei părți a cetățenilor, ceea ce a condus pentru prima dată (după Revoluția din 1989) la manifestări de stradă împotriva instituției polițienești, afectând (din punctul nostru de vedere) #grav imaginea Poliției Române. ‼️

Considerăm că este necesară identificarea responsabililor care au gestionat DEZASTRUOS situația, precum și că este imperios necesar a se stabili dacă aceștia au acționat sau nu politic, precum și tragerea la răspundere pentru consecințele acțiunilor lor, prin atingerea GRAVĂ adusă imaginii Poliției Române, în special a celei rutiere, segment cu care intră prima dată în contact cetățenii.

⚠️ Suntem curioși și cine a dispus verificarea autoturismului, precum și care a fost forma de sesizare în baza căreia s-a solicitat statului suedez această verificare, având în vedere că în aplicația Eucaris, autoturismul figurează înmatriculat, atenție, #LEGAL!

Pornim de la premisa că până la situația sesizată, pe teritoriul României nu a fost întocmit niciun dosar penal pentru circulația unui autovehicul înmatriculat în Suedia care circulă având montate numerele de înmatriculare preferențiale.
Astfel, se crează un precedent periculos pentru toți posesorii de bună credință ai unor autovehicule înmatriculate în acest stat, cetățeni suedezi sau români.

@[100006813004233:2048:Gabriel Nicolae Ivanov]
Președinte Sindicatul Național al Polițiștilor din România @[100067374289350:2048:SNPR DECUS]

🛑 COMUNICAT

Poziția #oficială a Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, al cărui președinte sunt, vis-a-vis de incidentele generate de apariția pe șoselele României a unui autoturism înmatriculat în alt stat, precum și de acțiunile/reacțiunile factorilor de decizie din Poliția Română, este #următoarea:

🖋️ Voi solicita, în numele sindicatului și al polițiștilor pe care-i reprezint, dispunerea de cercetări interne, OBIECTIVE, cu privire la modul în care s-a gestionat din punct de vedere managerial situația creată de apariția pe teritoriul României, oprirea și scoaterea din circulație a autoturismului înmatriculat în Suedia cu nr. “MUIE PSD”.

Fac această solicitare din cauza faptului că transmiterea de către Direcția Rutieră, prin dl. director Florentin Brăcea, a adresei nr.283772/28.07.2018 privind identificarea autoturismului mai sus menționat, urmată de oprirea în trafic a acestuia și întocmirea unui dosar penal conducătorului auto pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 334 alin. 4 Cod penal, au fost interpretate în spațiul media, cât și de opinia publică, ca fiind acțiuni comandate politic.

Acțiunea de oprire și sancționare a conducătorului auto a generat reacții negative din partea unei părți a cetățenilor, ceea ce a condus pentru prima dată (după Revoluția din 1989) la manifestări de stradă împotriva instituției polițienești, afectând (din punctul nostru de vedere) #grav imaginea Poliției Române. ‼️

Considerăm că este necesară identificarea responsabililor care au gestionat DEZASTRUOS situația, precum și că este imperios necesar a se stabili dacă aceștia au acționat sau nu politic, precum și tragerea la răspundere pentru consecințele acțiunilor lor, prin atingerea GRAVĂ adusă imaginii Poliției Române, în special a celei rutiere, segment cu care intră prima dată în contact cetățenii.

⚠️ Suntem curioși și cine a dispus verificarea autoturismului, precum și care a fost forma de sesizare în baza căreia s-a solicitat statului suedez această verificare, având în vedere că în aplicația Eucaris, autoturismul figurează înmatriculat, atenție, #LEGAL!

Pornim de la premisa că până la situația sesizată, pe teritoriul României nu a fost întocmit niciun dosar penal pentru circulația unui autovehicul înmatriculat în Suedia care circulă având montate numerele de înmatriculare preferențiale.
Astfel, se crează un precedent periculos pentru toți posesorii de bună credință ai unor autovehicule înmatriculate în acest stat, cetățeni suedezi sau români.

Gabriel Nicolae Ivanov
Președinte Sindicatul Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS

Activitate sindicală în județul Suceava – 08.

Activitate sindicală în județul Suceava – 08.04.2025

În data de 08 aprilie 2025, o delegație formată din Gabriel Nicolae Ivanov – prim-vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Poliție și Admin…